HAPPY FLASH MOB

 

Perioada: 3 iulie

Locația: Zalău, Platoul de marmură din fața Prefecturii Municipiului Zalău

 

Descriere: Un eveniment de masă, bazat pe mișcare și bună dispoziție, în premieră pentru județul Sălaj care a vizat antrenarea populației din Zalău și nu numai.

 

Scop: Am preluat ideea videoclipului piesei ”Happy” a artistului internațional Pharrell Williams aceea de a promova locații reprezentative și oameni obișnuiți talentați. Pornind de la acest concept non-comercial am dorit să fim primii care adaptează această idee muzicală în vederea promovării pe rețelele moderne de socializare a specificului cultural și arhitectural din arealul artistic sălăjean.

Feedback: Sălăjenii au fost provocați la distracţie şi mişcare, pe platoul din faţa Prefecturii Municipiului Zalău. La eveniment au participat voluntar trupe de muzică şi dans din Zalău şi Cluj Napoca, trupe ce au antrenat publicul spectator la distracție și bună dispoziție.Evenimentul a fost organizat gratuit şi a fost proiectat în vederea realizării unui flash mob, sub forma unei întâlniri în care participanții de toate vârstele să se simtă bine împreună, să asculte muzică, să danseze şi să facă mişcare în aer liber. Pe tot parcursul spectacolului au fost preluate cadre care au fost folosite în montajul final al videoclipului ”We are Happy in Zalău”, care a fost prezentat în premieră la Zilele Cetății 2014.

În montajul final acestor cadre li s-au adaugat o bună parte a filmărilor realizate în locații reprezentative ale județului.  Actualmente videoclipul se găsește încărcat pe Youtube și are peste 3800 de vizualizări.

Parteneri: Centru de Cultură şi Artă al judeţului Sălaj

Parteneri media: Kiss FM

Colaboratori: 3Mix Production