Delia va cânta în deschiderea concertului Indila de la București

Delia Matache va deschide primul concert Indila în România. Artista a fost desemnată oficial de managementul care se ocupă de promovarea Indilei. Concertul va avea loc pe 7 decembrie 2014 la Sala Palatului din București, biletele pentru acest eveniment vânzându-se în ritm alert.

Organizatorii au prezentat o listă cu zece dintre artiștii români de avangardă, însă timbrul vocal al Deliei Matache, originalitatea, prezența scenică, dar și succesul celor mai recente hit-uri ale sale i-au impresionat pe reprezentanții Indilei, care au desemnat-o drept openning act pentru show-ul de la Sala Palatului.

Delia este, fără doar și poate, una dintre cele mai complete artiste de la noi din țara. De curând a lansat cu succes noul single ”Pe aripi de vânt” – deja în heavy-rotation pe toate posturile de radio și televiziune de specialitate, cu peste 5 milioane de vizualizări în doar 3 săptămâni de la apariție pe canalul oficial de youtube. Aparițiile sale în concerte surprind de fiecare dată, talentul și calitățile vocale oferindu-i șansa de a cânta alături de numeroși artiști de notorietate, dar și în acompaniamentul orchestrelor simfonice.

Delia feat. Kaira – “Pe aripi de vânt” (by KAZIBO)

Denumită ”Artista Anului 2014 în România”, Indila va aduce la Sala Palatului misterul rezonanțelor orientale și pariziene cu care a cucerit atât publicul din țară, cât și audiența de la nivel internațional. Tânăra artistă va cânta pentru prima oară în România pe 7 decembrie 2014, în cadrul unuia dintre cele mai atractive evenimente concertistice ale acestui an.

Biletele pentru concertul pe care Indila îl va susține la București au fost puse în vânzare si pot fi achiziționate din rețeaua Eventim. Categoria VIP a fost deja epuizată, categoria I și a II-a apropiindu-se, de asemenea, de sold out.

Prețuri bilete concert Indila la București:

  • 320 lei – VIP – SOLD OUT
  • 280 lei – categoria I
  • 220 lei – categoria a II-a
  • 180 lei – categoria a III-a
  • 120 lei – categoria a IV-a